Atentie: nu utilizati acest text deoarece este doar un fragment.

La început Vitoria se poartă prietenos cu cei doi ciobani, pentru a le adormi bănuielile. Tot timpul ea dovedeşte o stăpânire de sine ieşită din comun: Avea de căutat, de găsit şi de rânduit. De plâns a plânge mai pe urmă, acuma n-are vreme. Vitoria este neobosită şi necruţătoare în descoperirea vinovaţilor. Trăsăturile femeii reies şi din secvenţa finală a romanului, aceea a dezvăluirii crimei şi a pedepsirii vinovaţilor. La început Vitoria se poartă frumos, invitându-i pe Bogza şi Cuţui să mănânce şi să bea. Treptat însă vorbirea ei devine aluzivă: spune despre baltagul lui Bogza, că e mai vechi, ştie mai multe despre trecut; mai târziu vede pe el pete de sânge. Vitoria ştie că cei doi sunt ucigaşii dar nu-i numeşte din prima clipă, ci îi supune unei tensiuni psihologice, care îi determină să-şi mărturisească vinovăţia. De la insinuări, aluzii, Vitoria trece la povestirea faptelor şi numirea vinovaţiilor. Şi în această scenă dovedeşte inteligenţă nativă, isteţime şi stăpânire de sine.