Atentie: nu utilizati acest text deoarece este doar un fragment.

Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul Să-ţi astup cu dânsul gura. Ultima parte cuprinde răspunsul târziu al poetului, care îşi exprimă regretul de a nu fi răspuns chemărilor vieţii, al iubirii. Această poezie exprimă înaintea poemului Luceafărul incompatibilitatea dintre omul de geniu şi oamenii obişnuiţi, dintre contingent şi transcendent: Şi te-ai dus, dulce minune, Şi-a murit iubirea noastră– Floare-albastră ! floare-albastră!… Totuşi… este trist în lume! Poetul foloseşte un limbaj familiar, expresii, cuvinte, locuţiuni populare: de mi-i da o sărutare, ş-apoi cine treabă are; forme de viitor popular: de mi-i da, te-ai ţine, voi cerca. Marea majoritate a epitetelor sunt ornante: prăpastia măreaţă, trestia cea lină. Cuvântul dulce este folosit cu diferite funcţii gramaticale (adjectiv, adverb) şi stilistice: dulce minune, dulce floare, dulce netezindu-mi părul. Contrastul dintre cele două moduri de a înţelege viaţa este redat şi la nivel lexical şi stilistic: tot ceea ce defineşte domeniul de cuprindere al poetului sugerează spiritualul: ceruri nalte, întunecata mare; tot ceea